Nu stiu pe cine sa dau vina (sau sa-i multumesc) ca am aceasta obsesie pentru sport inca de cand m-am nascut. Si cand spun de cand m-am nascut, nu cred ca exagerez cu mult. In familia mea sunt cunoscut ca mezinul disperat dupa fotbal si mama obisnuia sa imi povesteasca o intamplare de cand aveam cateva luni de fiecare data cand se aduce in discutie fotbalul.
M-am nascut intr-o zi de luni, 16 octombrie 1989, avand undeva la 3 kg si fiind exasperant de cuminte. Din cauza pierderii catorva sute de grame, mama a fost nevoita sa ramana ceva mai mult timp acolo si cu trecerea timpului devenisem vedeta maternitatii din simplul motiv ca ma incapatanam sa iau in greutate, desi imi luam portia de lapte obisnuita. Nu o sa uit niciodata comparatia pe care bunica mea a facut-o atunci cand m-a vazut prima oara: ce e maica asa mic copilul asta? e cat doua pungi de zahar. Acasa se pare ca eram la fel de linistit, dar prima oara cand am plans neobisnuit de mult mi s-a relatat ca ar fi fost la revolutie, motivul fiind acela ca toate rudele se stransesera la noi acasa si urmareau la tv, cu sonorul dat la maxi, tot ce se intampla in tara. A doua oara cand mi s-a povestit ca am plans iar extraordinar de mult si fara oprire a fost la un meci de fotbal. Unchiul meu fiind portar de fotbal si iubind acest sport mai mult ca orice, venea deseori la tatal meu pentru a se uita impreuna la meciurile nationalei si nu numai. Bineinteles ca nu venea singur, ci cu el mai veneau si multi alti prieteni. Insa, la un gol marcat de echipa favorita s-a declansat isteria, iar o data cu ea am inceput sa plang si eu fara oprire. Nu ca nu plangeam inainte de asta, dar ca atunci mama mi-a povestit ca n-am mai plans niciodata.
Asta a fost si primul meu contact cu sportul si de atunci imi aduc aminte ca de la o varsta foarte frageda am exasperat pe toata lumea din casa cu pasiunea mea. Am franturi vagi de la mondialul de fotbal din ’94, am amintiri foarte clare de la mondialul din ’98 si inca de atunci asteptam cu nerabdare orice competitie majora. Si o asteptam cu o asa nerabdare, ca faceam urat si daca ratam festivitatea de deschidere. Sa nu mai vorbesc de meciuri ratate si alte chestii importante.
Astazi incep Jocurile Olimpice de la Londra si, in acelasi timp cu festivitatea de deschidere, au reinviat in mintea mea cele mai vechi amintri cu privire la aceste jocuri. Imi aduc aminte ca in acea perioada ai mei erau in renovare si totul era un haos de neinteles pentru mine. Dar chiar si din acest lucru aveam ceva de castigat : fiind cel mai mic si ai mei nu ma puneau la treaba, ramaneam singur la TV. Butonand, am nimerit exact in toiul festivitatii de deschidere si jocurile de lumini plus aglomeratia de sportivi m-au acaparat inca de la inceput. De la acea festivitate si pana la incheiere nu cred ca am ratat ceva, preferatele mele fiind pe-atunci probele de atletism si inotul.
La Jocurile Olimpice de la Londra vom fi prezenti si noi, Romanica. Nu vreau sa fac acum analiza lotului Romaniei sau sa vorbesc si eu despre cine merita sa poarte drapelul. Aceste lucruri conteaza prea putin pentru mine, iar ceea ce ma va bucura cel mai mult este spectacolul sportiv si diversitatea. Sportul inseamna atat de multe si mereu m-a fascinat modul in care uneste atatea tari. Iar daca va fi ca Romania sa castige si ceva medalii, ma voi bucura si mai mult. Cele mai mari astepari cu siguranta le avem de la gimnastele noastre, dar ne putem astepta la surprize placute si de la inot, box, canotaj, polo, judo sau scrima.
Plictisit de moarte 
Deci aveai 2kg la nastere, nu 3! Pai tu nu esti microbist, esti deja tifos! Eu ma pricep doar la sah si table si astea nu sunt sporturi olimpice…inca.
cand a facut bunica acea comparatie, nu se referea la greutate ci cat la marime..eram ff mic:D si acum ma intreb cum am ajuns la 84 de kg si 1.80 :))
Daca te-ai fi nascut cu trei kg nu aveai de ce sa stai in spital. Este greutatea ideala pentru un nou-nascut, intreab-o pe Adelina, ca este domeniul ei.
my bad ca nu am mentionat mai sus..am avut 3 kg cand m-am nascut dar apoi am avut probleme si am scazut sub 3 kg, nu mancam deloc si scazusem cateva sute de grame bune…:D
Toti copiii scad cateva sute de grame in primele zile de dupa nastere. Poate ai avut probleme de sanatate. 😛
Important este ca te-ai facut cat bradul. 😉
Dap, chiar mai mare decat bradul:)) Probleme de sanatate am avut mai mereu pana pe la varsta de 15 ani si probabil ca am avut si cand m-am nascut. eu de la mama am inteles ca in mare asta era problema: am scazut in greutate mult si refuzam sa mananc:D
Baiatul meu avea 2, 900 g la nastere si se satura cu putina glucoza(sau ce era aia) pe care i-o dadeau din spital. Ne-am externat dupa 4 zile, cand avea 2,700 g, dar era sanatos si incepuse sa ia cateva grame in greutate. Acasa a fost prima data cand a supt la piept.
Sigur ai avut alte probleme de sanatate. Dar daca acum esti bine, nu mai conteaza. Nu uita sa ai grija de mama ta, la fel cum si ea a avut grija de tine.